Ștecher, ascuțitoare și scrisori imaginare

Tuesday, September 9, 2008

Asta-i lista mea de cumpărături pentru azi. Și o parte din cea de ieri…

Ștecherul e pentru lampa industrială galbenă de pe noptieră, pe care o folosesc dintotdeauna. Ascuțitoarea e pentru cele 20 de creioane cumpărate dintr-un supermarket nemțesc din grecia cu 1€ deși probabil o să mă plictisesc prea repede să le-ascut și mă voi întoarce la creionul meu „de arhitect”. Iar „Scrisori imaginare” sunt pentru luna viitoare sau peste două luni când voi termina celelalte 4-5 cărți de literatură care au un loc mai în față pe lista mea. Cele patru-cinci ar fi: „Aripa stângă” – Mircea Cărtărescu, „Citadela” – Antoine de Saint Exupery, „Cine suntem” – Dan Puric, „Viața pe un peron” – Octavian Paler.

Postul ăsta marchează și începutul celui de-al treilea proiect de blog. Poate primul public… N-am vrut să-mi propun nimic, să mă limitez în vreun fel în prefața acestui blog. O să las tastatura să scrie. Sper să n-apară video-uri embedded totuși…

Pe curând

— observ că trebuie să revin mereu pentru a mai adăuga câte un detaliu la ce am scris până acum… interesant.


blog comments powered by Disqus
Powered by pyblee